duminică, 23 decembrie 2012

Patrunjelul,telina si mararul-remedii naturiste

Patrunjelul, telina si mararul


     Cand rupi o frunza de patrunjel ca s-o pui in oala cu supa, un fir de leustean ca sa boteze ciorba cu aroma sau o ramurea de marar ca sa parfumeze o salata de castraveti, nu te gandesti niciodata ca verdeturile pe care le-ai cumparat la piata ascund in ele comori cu mult mai nepretuite decat aromarea bucatelor.
 Ei bine, modestele frunze pe care le tocam fara mila cu ghilotina cutitului sunt zacaminte absolut fabuloase de principii vitale.
Reconsiderate cu demnitatea care li se cuvine, scoase din rolul de Cenusarese ale bucatariei, ele va pot darui remedii de sanatate nepretuite.
Folositi-le! Costa putin si pot mai mult decat tonele de medicamente pe care le inghitim.
 

PATRUNJELUL VERDE


Il stim atat de bine ca aliment, incat ideea ca ar putea fi si medicament ni se pare mai mult o figura de stil. Ba fiert in supe, ba tocat in salate, s-a banalizat prea tare, ca sa-l mai poti privi cu respect. Si totusi, va trebui sa reconsideram patrunjelul, acordandu-i importanta pe care o merita.
Putine medicamente din lume se pot compara ca eficienta cu aceasta leguma, care, corect preparata si administrata, are o actiune terapeutica extrem de intensa. Atat de intensa, incat laboratoarele unor universitati si firme farmaceutice prestigioase din lume l-au luat in studiu pentru a-i afla tainele. Iar ceea ce s-a descoperit despre el merita toata atentia. De aceea, il vom scoate din supa si-l vom pune acolo unde-i e locul: intre miracolele naturii, care cresc pana si in gradina cu zarzavat.

Ce folosim de la patrunjel


     Totul! Radacina este un excelent remineralizant, stimulent al rinichilor, drenor al ficatului si antiviral. Frunzele si tulpinile neutralizeaza si ajuta la eliminarea toxinelor din organism, improspateaza respiratia, dizolva si ajuta la eliminarea pietrelor la rinichi si la ficat. Fructele (semintele) de patrunjel sunt un puternic tonic digestiv, stimuleaza puternic glandele sexuale si au efecte afrodiziace uimitor de puternice, combat alcoolismul. Iata, in continuare, cateva preparate din patrunjel.
Sucul de frunze


     Pentru a obtine sucul de patrunjel verde se mixeaza o mana de frunze proaspete, la care s-au adaugat patru linguri de apa, dupa care se lasa jumatate de ora la macerat, apoi se filtreaza. Licoarea obtinuta este bine sa se consume imediat sau sa fie pastrata la frigider, dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspat obtinut din frunze de patrunjel este un puternic medicament, care de obicei nu se administreaza singur, ci diluat in putin suc de radacina de morcov. De regula, se iau de 4 ori pe zi, cate 4-6 linguri de suc de frunze de patrunjel, diluate in cate un sfert de pahar de suc de morcov.
Sucul de radacina


     In functie de mijloacele avute la dispozitie, se poate prepara in doua moduri:
     Varianta I - cu storcatorul centrifugal: Este cea mai simpla metoda si presupune sa avem un storcator de fructe centrifugal (cum se gasesc in comert). Radacinile de patrunjel se spala bine, eventual frecandu-le cu o perie aspra, dar fara a le razui cu cutitul, intrucat astfel s-ar pierde anumite vitamine si enzime pretioase continute de coaja subtire de la suprafata. Dupa spalare, se taie bucati, apoi se pun in centrifuga (nu se tin inainte in apa sau la frigider). Sucul care rezulta se consuma imediat sau se pune intr-o sticla cu dop si se lasa la racoare. Se bea in maximum 30 de minute de la preparare, diluat in proportia de 1:3 in suc de morcov.
     Varianta II - prin tocare urmata de filtrare manuala: Radacinile de patrunjel se spala si se taie marunt, dupa care se trec prin masina manuala de tocat carne. Pasta astfel obtinuta se filtreaza printr-un tifon pus in doua, asa incat sucul obtinut in final sa fie cat mai limpede. Sucul se pune deoparte, iar reziduul rezultat se foloseste in scopuri culinare sau se arunca. Administrarea se face, de asemenea, la scurta vreme (maximum 30 de minute) dupa obtinerea sucului.
Pulberea


     Se obtine din seminte de patrunjel, prin macinarea cu rasnita electrica de cafea sau prin sfaramarea in piua (urmata de cernere prin sita pentru faina alba). Dupa macinare, pulberea se pastreaza la frigider intr-un borcan bine inchis, pentru a nu se evapora uleiurile volatile. Se administreaza jumatate de lingurita rasa, de 2-3 ori pe zi.
Cataplasma


     Radacina de patrunjel se da prin razatoarea fina si apoi se inveleste intr-un tifon. Se aplica pe locul afectat vreme de 30-60 de minute, dupa care se indeparteaza si se lasa pielea sa se usuce la aer. De regula, aplicatiile se fac zilnic, vreme de minimum 7 zile.

Boli care se vindeca prin tratamentul intern cu patrunjel   

·  Hepatita virala - studii recente au aratat ca patrunjelul are un neobisnuit efect de combatere a virusurilor care ataca ficatul. Se recomanda asadar bolnavilor de hepatita A, B si C sa faca vreme de 4 saptamani o cura cu suc proaspat de frunze de patrunjel, cate cincisprezece linguri pe zi, luate de preferinta pe stomacul gol, inainte de masa.
     
·  Alcoolism - intr-un litru de apa se pun patru radacini de patrunjel, coaja de la o lamaie si coaja de la un grepfruit. Se fierbe tot acest amestec pana scade la jumatate, se ia de pe foc si se adauga doua linguri de seminte de patrunjel. Se lasa acoperit sa se raceasca si apoi se filtreaza. Se pastreaza la frigider si se ia de patru ori pe zi cate o lingura din acest preparat, pana la epuizarea intregii cantitati. Acest remediu reduce nevoia de alcool, inlatura unele sechele hepatice si nervoase ale alcoolismului, dand chiar o intoleranta la acest drog. Ca paleativ contra intoxicatiei alcoolice acute (betiei) si a urmarilor ei, se consuma mari cantitati de patrunjel frunze, care se mesteca bine, inainte de inghitire.
     
·  Celulita, acumulare de apa in tesuturi - se face o cura de suc de radacina de patrunjel, minimum trei saptamani, timp in care se bea un pahar pe zi. Suplimentar, se face un masaj energic pe zonele afectate cu suc de patrunjel proaspat.
     
·  Litiaza renala si biliara - se bea de trei ori pe zi, inainte de masa cu 1-2 ore, cate un sfert de pahar de suc de patrunjel (radacina si frunze), diluat cu trei sferturi de pahar de suc de morcovi.
     
·  Anorexie - cateva frunze de patrunjel mestecate inainte de masa trezesc pofta de mancare si activeaza digestia, fiind un excelent remediu contra anorexiei. De asemenea, acest zarzavat combate greata, fiind de un real ajutor celor cu boli grave, care nu pot manca din cauza starilor de greata persistente.
     
·  Halena - patrunjelul verde mestecat indelung da un miros placut respiratiei, actioneaza ca un dezinfectant excelent asupra cailor respiratorii medii si superioare. Se recomanda ca tratament celor care sufera de halena, precum si celor cu boli respiratorii cronice.
     
·  Infectii recidivante, imunitate slabita - in medicina araba, patrunjelul verde taiat fin, amestecat cu suc de lamaie, ulei de masline si putin usturoi (eventual cateva felii de rosii), este folosit ca salata ce se administreaza celor care au boli infectioase recidivante. Studii recente facute la universitatea din Ankara (Turcia) au pus in evidenta ca acest remediu culinar facut din patrunjel activeaza puternic sistemul imunitar si, in plus, combate direct foarte multe specii de bacterii si ciuperci parazite.
     
·  Boala canceroasa - salatele cu mult patrunjel si sucul de frunze si radacina de patrunjel sunt un excelent adjuvant in tratamentul cancerului. Acest zarzavat proaspat mentine pofta de mancare, activeaza sistemul imunitar, sustinand organismul sa lupte cu boala, ajuta la restabilirea echilibrului hormonal. In plus, patrunjelul verde combate multe dintre reactiile adverse ale citostaticelor si ale radioterapiei.
     
·  Sterilitate masculina, impotenta - se face un tratament de 40 de zile, timp in care se administreaza, de patru ori pe zi, cate o jumatate de lingurita de pulbere de seminte de patrunjel, inainte de masa. Pentru efecte rapide, se ia o doza unica din urmatorul preparat: doua lingurite de pulbere de patrunjel si un varf de cutit de piper negru se amesteca bine pana cand se omogenizeaza. Remediul se ia pe stomacul gol. Acelasi tratament este extrem de eficient contra frigiditatii.
 
 

Tratamentul extern cu patrunjel


     
·  Hernie - o suta de grame de radacini de patrunjel se fierb vreme de 15 minute intr-o jumatate de litru de bors. Se scot apoi radacinile, se zdrobesc, se pun intr-un tifon si se aplica sub forma de cataplasma pe zona afectata. Zeama rezultata in urma fierberii patrunjelului in bors se bea pe parcursul unei zile.
     
·  Inflamatii ale pleoapelor si ale ochilor - se aplica o compresa cu suc de frunze de patrunjel, care se tine vreme de 20 de minute. Frunzele de patrunjel au efecte antiinfectioase, antiinflamatoare si regenerative.
     
·  Contra inflamatiilor sanilor (la femeile care alapteaza) - se pune pe locul afectat o cataplasma cu frunze si radacini de patrunjel, fierte cateva minute in apa. Aplicatia dureaza 30 de minute si se repeta zilnic. Cataplasma din frunze de patrunjel proaspete, nefierte, ajuta la oprirea lactatiei.
     
·  Nevralgie - se combina sucul de radacina de patrunjel in proportie egala cu alcool de 70 de grade. Se inmoaie degetul aratator in acest preparat si se ung traseele nervoase afectate, precum si gingiile.
     Precautii:
·  Sucul de patrunjel (radacina sau frunze ) are o actiune terapeutica atat de intensa, incat nu se foloseste niciodata nediluat, ci doar amestecat cu suc de morcov, cu care se combina foarte bine.
·  In doze mai mari de 200 ml la adulti si de 60 de ml la copii, sucul de patrunjel poate da reactii adverse, cum ar fi hiperexcitabilitate nervoasa, anumite deranjamente digestive.
·  O doza mai mare de 8 grame de seminte produce vertij, spasme, deranjamente digestive puternice.

Contraindicatii


     Patrunjelul nu va fi utilizat in scopuri terapeutice de catre femeile insarcinate, intrucat are efecte abortive (produce avortul). Cel mai puternic efect abortiv il au semintele (cateva grame determina inceperea contractiilor uterine), dar nici efectul similar al radacinii si mai ales al frunzelor nu este de neglijat.
 
Patrunjelul si pofta de mancare


     Cateva frunze de patrunjel mestecate inainte de masa trezesc pofta de mancare si activeaza digestia, fiind un excelent remediu contra anorexiei. De asemenea, acest zarzavat combate greata, fiind de un real ajutor celor grav bolnavi, care nu pot manca din cauza starilor de voma persistente.
Patrunjelul si bolile hepatice


     Studii recente au aratat ca patrunjelul are un neobisnuit efect de combatere a virusurilor care ataca ficatul. Se recomanda asadar bolnavilor de hepatita A, B si C sa faca vreme de 4 saptamani o cura cu suc proaspat de frunze de patrunjel (obtinut prin centrifugare), cate cincisprezece linguri pe zi, luate de preferinta pe stomacul gol, inainte de masa.
Patrunjelul si respiratia


     Patrunjelul verde mestecat indelung da un miros placut respiratiei, actioneaza ca un dezinfectant excelent asupra cailor respiratorii medii si superioare. Se recomanda ca tratament celor care sufera de halena, precum si celor cu boli respiratorii cronice.
Patrunjelul si infectiile


     In medicina araba, patrunjelul verde taiat fin si amestecat cu suc de lamaie si putina ceapa (eventual cateva felii de rosii) este folosit ca salata, care se administreaza celor care au boli infectioase recidivante. Studii recente facute la o universitate din Turcia au pus in evidenta ca acest remediu activeaza puternic sistemul imunitar si, in plus, combate direct foarte multe specii de bacterii si ciuperci parazite. Preventiv, mancati si dvs. dimineata, la micul dejun, paine unsa cu putin ulei de dovleac sau masline, presarata din abundenta cu patrunjel tocat. Daca va permite stomacul, adaugati si un catel de usturoi ras.
Patrunjelul contra cancerului


     Salatele cu mult patrunjel si sucul de patrunjel sunt excelenti adjuvanti in tratamentul cancerului. Acest zarzavat proaspat mentine pofta de mancare, activeaza sistemul imunitar sustinand organismul sa lupte cu boala, ajuta la restabilirea echilibrului hormonal. In plus, patrunjelul verde combate multe dintre reactiile adverse ale citostaticelor si ale radioterapiei.

 

FRUNZELE DE TELINA


     In medicina chineza se spune ca nu exista aliment mai eficient pentru intinerirea corpului si a mintii ca frunzele de telina. Ele dau vioiciune, calmeaza „focul interior” care mistuie resursele vitale, dau vigoare trupului si, nu in ultimul rand, retrezesc virilitatea si erotismul. Aceeasi parere o aveau si medicii greci si romani, care puneau frunze proaspete de telina in vin, pentru marirea puterii fizice si a capacitatii de procreare.
Vindecatorii populari romani foloseau telina verde ca pe un mic panaceu, util copiilor (pentru a-i face sa creasca repede si a-i feri de boli), adultilor (contra bolilor de rarunchi si a oboselii), batranilor (contra reumatismului, senilitatii si a altor neajunsuri). Deopotriva aliment si medicament, frunzele de telina au o serie de proprietati terapeutice remarcabile, recunoscute si de medicina moderna, dupa cum vom afla in continuare:
Telina si bolile de piele


     Frunzele de telina sunt un excelent diuretic si depurativ, precum si un fin reglator hormonal, intrunind multe din calitatile necesare tratarii unor boli de piele cu o cauzalitate complexa, cum ar fi: psoriazisul, sclerodermia, vitiligo, anumite forme de acnee, dermatozele alergice. Se tin cure de 2-3 saptamani, timp in care se consuma la fiecare masa salate asezonate cu telina verde din belsug.
Telina si bolile cauzate de intoxicatii


     Zece-cincisprezece linguri de suc de telina consumate zilnic, in cure de doua saptamani, sunt un excelent depurativ de primavara, care accelereaza puternic procesul de eliminare a substantelor toxice din corp. Acest tratament este indicat in mod special persoanelor care lucreaza intr-un mediu poluat, celor care au consumat sau consuma carne, alimente cu aditivi alimentari, tutun sau medicamente de sinteza cu efecte adverse puternice.
Telina si echilibrul hormonal la femei


     Studii facute in China, Japonia, Rusia au pus in evidenta faptul ca o dieta in care se consuma multe legume si zarzavaturi proaspete, in special telina, in cantitati mari prelungeste tineretea biologica a femeii, combate foarte eficient dismenoreea si infertilitatea. Sucul de telina este un puternic remediu contra menopauzei premature, precum si contra tulburarilor care apar la debutul climaxului.
Telina si potenta


     Nu exista in medicina populara romaneasca un remediu sexual mai raspandit ca sucul proaspat de telina. Putini stiu insa ca cel mai eficient nu este sucul obtinut din radacina, ci din frunze. Din acesta se consuma cate o jumatate de pahar pe zi, in cure de 3-4 saptamani.
Telina si reumatismul


     Salatele cu multa telina taiata marunt sunt un excelent preventiv si adjuvant in tratamentul reumatismului si al gutei. Ele au efect antiinflamator, depurativ si chiar usor calmant pentru durere. Extern, se face urmatorul tratament contra reumatismului: frunzele de telina oparite cu apa clocotita se lasa sa se raceasca un pic si se pun pe articulatiile dureroase, se invelesc cu un celofan si pe deasupra cu o tesatura de lana. Se tine aceasta cataplasma vreme de doua ore. Este un tratament valabil si in vitiligo si in cancerul de piele.

Cum se prepara sucul de verdeturi


     Se mixeaza o mana de frunze proaspete (de telina, de patrunjel sau de marar) la care s-au adaugat patru linguri de apa, dupa care se lasa jumatate de ora sa macereze si se filtreaza. Licoarea obtinuta este bine sa se consume imediat sau sa fie pastrata la frigider, dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspat, obtinut din zarzavaturi, este un puternic medicament, care de obicei nu se administreaza singur, ci diluat in putin suc de radacina de morcov. De regula, se iau de 4 ori pe zi cate 4-6 linguri diluate in cate un sfert de pahar de suc de morcov.

Cum trebuie folosite verdeturile la gatit


     Este bine sa tineti cont de cateva sfaturi simple, referitoare la prepararea mancarii:
     
·  Nu fierbeti niciodata verdeturile, ci adaugati-le la cateva minute dupa ce mancarea a fost scoasa de pe foc. In felul acesta se va pierde mai putin din aroma si puterea lor tamaduitoare.
     
·  Pentru a nu pierde nimic din proprietatile terapeutice ale verdeturilor prin preparare termica, taiati zarzavaturile foarte fin si adaugati-le in mancare, doar inainte de a o consuma.
     
·  Nu pastrati mult timp zarzavaturile in apa, dupa ce le-ati cumparat, deoarece isi pierd rapid continutul de vitamine.
     
·  Pentru a pastra mai mult timp zarzavaturile, puneti-le in frigider (nu in congelator), intr-o punga de plastic bine inchisa. Astfel verdeturile pot fi pastrate 2-3 zile fara sa-si piarda foarte mult din proprietati.
     
·  Mancarurile cu zarzavaturi crude trebuie mestecate indelung (de minim 30 de ori), altfel ele vor trece prin organism complet nedigerate si, in consecinta, fara sa aiba actiune terapeutica.
 
 

MARARUL


     Este probabil zarzavatul cu cea mai lunga „cariera” din lume, folosirea sa ca adaos in mancaruri, dar si ca medicament fiind mentionata intr-un papirus egiptean vechi de peste 4000 de ani. Mararul a fost intens folosit si in medicina tibetana (Unani) si in cea indiana (Ayurveda), unde era administrat ca tonic digestiv, antiinfectios si antiinflamator. In Antichitate, romanii pretuiau in mod special mararul, care era un remediu de prim ajutor contra tulburarilor digestive si a durerilor de cap ce apareau dupa petrecerile prea imbelsugate. In medicina populara romaneasca sucul proaspat sau decoctul obtinut din tulpinile de marar se dadea contra bolilor de inima si contra tusei, dar si pentru diverse „boli femeiesti” ori pentru „boli de pantece”.
     Secretul frunzelor sale fine, de un verde ambrat, este constituit de uleiul aromat pe care il contin, o substanta cu proprietati terapeutice exceptionale. Uleiul aromatic din marar actioneaza in special asupra sistemului digestiv si a acelui nervos, dar are si alte actiuni, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza:
Mararul si bolile digestive


     Mararul verde are darul de a ne feri de o multime de probleme, cum ar fi: indigestia, hipoaciditatea sau balonarea. Mararul este de un real folos si in colite, intrucat substantele aromate pe care le contine impiedica bacteriile sa se dezvolte in intestin. Persoanele care se confrunta cu aceste probleme ar trebui sa consume mancaruri condimentate cu mult marar sau sa manance salate de marar, cu ulei de masline si suc de lamaie, iar vara, sa adauge in compozitie si rosii.
Mararul si sistemul nervos


     In medicina traditionala a multor popoare europene, mararul este renumit pentru efectele sale echilibrante asupra sistemului nervos. Mestecarea catorva tulpini de marar verzi combate eficient durerile de cap (inclusiv cele insotite de ameteala si varsaturi), reda acuitatea si claritatea simturilor celor surmenati, combate astenia nervoasa.
Mararul si aparatul urinar


     Consumarea a patru linguri de suc proaspat de marar (obtinut prin centrifugare), de 3-4 ori pe zi, in cure de doua saptamani, este un puternic stimulent al activitatii rinichilor, ajuta la prevenirea si combaterea calculozelor, fiind si un bun adjuvant in combaterea cistitelor si a infectiilor renale. Acest remediu este cu atat mai indicat cu cat nu are reactii adverse si poate fi administrat pe perioade lungi.
Mararul si starile post-graviditate


     Frunzele de marar proaspete, mestecate zilnic de femeile care au nascut de curand, sunt un excelent tonic fizic si nervos, ajutand la recapatarea apetitului, stimuland secretia lactica, imbunatatind calitatea laptelui, favorizand recapatarea tonusului psihic.
Mararul si feminitatea


     Frunzele de marar contin mici cantitati de estrogen, hormonul feminin care catifeleaza pielea, face ca pilozitatile sa creasca mult mai lent, ajuta la cresterea naturala a sanilor, incetineste foarte mult procesele de imbatranire. Salatele asezonate cu mult marar sunt asadar recomandate in aceasta perioada, cand planta are maximum de forta terapeutica, fiind un adevarat elixir de frumusete.
 
 
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
 
Pe situl meu veti gasi peste 2,000 de pagini cu informatii despre retete, remedii si terapii naturiste:
Peste 300 de remedii naturiste:

Sute de Retete naturiste
(alifii, ceaiuri, comprese, cataplasme etc)

Catalog cu peste o suta de plante medicinale

Zeci de Terapii alternative

Peste 100 de carti electronice Gratuite (le puteti downloada sau citi online):

Un catalog al produselor Calivita

Un catalog cu peste 300 de afectiuni si schema de tratament recomandata

Toate aceste materiale plus MII de alte resurse/prezentari/documentare etc  (peste 200 Mb de informatie)
le-am inscriptionat pe CD-ul Medicina Naturista. 
Detalii gasiti aici:
 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire